JocuriNoutati

Actualizarea driverelor video este necesara! Care sunt beneficiile?

Actualizarea driverelor video este necesară !

Se întâmplă tot mai des ca jocurile pe care le cumpărăm să nu fie așa cum ne așteptam. Acest lucru nu li se întâmplă doar celor cu un PC slab, ci și celor care au atât ultimul model de placă video, cât și ultimul procesor apărut.

În cele mai multe din cazuri, jocul poate să nu pornească, poate să se miște întrerupt, să se blocheze sau chiar să revină pe desktop. Există multe lucruri care pot cauza asta, însă cel mai des se întâmplă din cauza driverului plăcii video.

Cum ajută actualizarea driverului?

Tot mai multe jocuri ajung să fie lansare cu mari probleme de funcționare. Unele sunt incapabile să se muleze specificațiilor pentru DirectX, altele nu vin cu apeluri pentru desenarea anumitor cadre, iar cele mai multe dintre ele sunt foarte prost optimizate. Aceste probleme ar trebui, în mod normal, să fie remediate de către creatorii jocurilor. Însă, asta nu se întâmplă de fiecare dată, iar aici intervin dezvoltatorii de plăci video.

Aceștia încearcă pe cât se poate să rezolve probleme jocurilor cu ajutorul driverelor. În acest fel, s-au creat departamente speciale care, cu ajutorul ingineriei inverse, crează drivere care să facă jocurile să ruleze așa cum ar trebui.

Din păcate, dezvoltatorii nu pot face asta pentru fiecare joc, fiind prea mult de muncă. Ei se ocupă doar de jocuri care se clasează pe treptele superioare ale popularității.

Astfel, ținând cont de cele menționate mai sus, recomandăm cu căldură tuturor să-și actualizeze cât mai des driverul plăcii video.

Articole similare de la acelasi autor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Close