MobileNoutati

Samsung Galaxy X – ultimele detalii despre telefonul pliabil de la Samsung

Samsung Galaxy X este o reală dezamăgire!

Cei de la Samsung au anunțat în urmă cu ceva timp că vor lansa un telefon pliabil. Deși are un nume aproape identic cu actualul flagship de la Apple, Galaxy X va fi complet diferit de iPhone X.

Samsung promite un device mult diferit față de cele prezente pe piață în acest moment. Compania din Coreea de Sud spune că acest telefon va revoluționa de-a dreptul lumea smartphone-urilor.

Telefonul va avea trei ecrane, două principale și unul secundar. Cele principale vor avea 3.5 inch fiecare, însă nu vor însuma 7 inch, cum s-a speculat la început. În primă fază s-a crezut că întregul telefon va avea dimensiunea de 7 inch, deoarece este compus din două ecrane a câte 3.5 inch, însă nu este deloc așa.

Cele două ecrane principale sunt așezate unul lângă celălalt, fiind posibil ca telefonul să fie pliat. Astfel, dimensiunea telefonului nu poate fi de 7 inch. Mărimea sa va fi de aproximativ 5 inch, dar datorită aspectului display-urilor, va părea mult mai mare decât este de fapt.

Această eroare a creat foarte multă indignare în rândul entuziaștilor de gadget-uri. Totul a pornit de la o simplă neatenție, iar astfel s-a format o falsă părere despre Galaxy X.

Pe lângă cele două ecran principale, Galaxy X va avea și un ecran secundar. Acesta se va afla pe partea frontală a device-ului pentru a permite utilizatorului să-și verifice notificările fără să mai deschidă telefonul. Din această cauză, telefonul poate fi pliat doar spre interior, nu și spre exterior.

Detalii despre specificațiile hardware nu au fost încă făcute publice. Sperăm ca în viitorul apropiat să aflăm ce poate noul Galaxy X și din punct de vedere al performanței. Device-ul este considerat de către unele persoane ca fiind un Galaxy Note pliat. Astfel, sperăm ca specificațiile hardware să fie cel puțin pe măsura unui Galaxy Note.

Articole similare de la acelasi autor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close