Maladia de Quervain, o afectiune dureroasa a mainii

Maladia de Quervain, cunoscuta si sub numele de tendinita sau tenosinovita de Quervain, este o afectiune dureroasa care cauzeaza probleme de utilizare a incheieturii mainii si a degetului mare din cauza inflamatiei compartimentului de Quervain. Acest compartiment se gaseste deasupra procesului stiloidei radiale si contine o parte dintre tendoanele policelui, respectiv tendonul extensor scurt al policelui (TESP) si tendonul abductor lung al policelui (TALP).
Tendoanele sunt tesuturi fibroase care ataseaza muschii de os. Actiuni precum prinderea, apucarea, ciupirea sau scrierea implica miscarea tendoanelor prezente in compartimentul de Quervain. Activitatile repetitive provoaca umflarea acestor tendoane si, la randul lor, duc la inflamarea tecilor care le acopera. Din aceasta cauza, miscarea policelui si a incheieturii mainii poate fi restrictionata. De asemenea, maladia de Quervain poate provoca durere si amorteala in regiunea afectata din cauza presiunii crescute asupra nervilor din jur. Unii pacienti se confrunta cu o durere atat de severa incat nu isi mai pot indeplini sarcinile zilnice.
Care sunt simptomele maladiei de Quervain?
Simptomele tipice ale tenosinovitei de Quervain sunt durerea si sensibilitatea in partea inferioara a policelui (degetului mare). Durerea poate incepe brusc, dar de obicei se dezvolta treptat si se poate agrava cu timpul. Uneori, durerea poate radia si spre partea din spate a degetului mare. Activitatile repetitive care implica folosirea incheieturii mainii si a degetului mare pot agrava simptomele.
Alte simptome pot include:
-
umflare la baza degetului mare;
-
amorteala la nivelul degetului mare;
-
dificultate in a misca degetul mare sau incheietura mainii (in special la prindere sau ciupire);
-
senzatia unui scartait in timpul miscarii tendoanelor din compartimentul de Quervain.
Care sunt cauzele maladiei de Quervain?
Conform specialistilor de la Vitta Clinic, cauza comuna a tenosinovitei de Quervain este suprasolicitarea incheieturii mainii si a policelui. Efectuarea de activitati care implica miscari repetitive de prindere sau ciupire pot duce la iritatie si durere. Unele dintre miscarile comune care cauzeaza afectiunea includ ridicarea unui copil mic sau de greutati.
Urmatorii factori pot creste riscul de a dezvolta afectiunea:
-
varsta mai mare de 40 de ani;
-
cresterea unui copil mic (afectiunea este frecvent intalnita la proaspetele mamici);
-
leziuni sau traumatisme in zona incheieturii mainii;
-
artrita reumatoida;
-
angajarea in anumite activitati care necesita miscari repetitive ale incheieturii mainii.
Care este cel mai potrivit tratament pentru maladia de Quervain?
Scopul principal al tratamentului este ameliorarea durerii. Exista multe optiuni disponibile pentru gestionarea simptomelor. Unele dintre ele includ:
-
odihna (evitarea activitatilor care provoaca aparitia simptomelor);
-
purtarea unei atele specifice pentru a restrictiona miscarea si pentru a oferi odihna. Unii medici recomanda folosirea in mod continuu a atelei timp de 4-6 luni, in timp ce altii sugereaza purtarea acesteia la nevoie (in timpul durerii);
-
administrarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene;
-
injectii cu corticosteroizi in teaca tendonului;
-
chirurgia. Daca optiunile de mai sus sunt ineficiente sau daca simptomele sunt severe, se recomanda interventia chirurgicala.