Servicii funerare de care este nevoie atunci cand o persoana trece in nefiinta

Alegerea casei funerare potrivite este un aspect important în planificarea unui funeral. Există mai mulți factori cheie de luat în considerare atunci când alegeți o casă funerară, inclusiv locația, capacitatea, facilitățile disponibile și serviciile oferite. Cu toții ne dorim să ajungem la bătrânețe, să realizăm cât mai multe din lucrurile pe care le dorim realizate și în final să ne găsim pacea și să fim mulțumiți cu ceea ce am obținut însă numai un anumit număr de persoane ajung să se bucure de așa ceva, restul gasindu-și sfasitul mult mai devreme, chiar în anii în care am spune că se afla „în floarea vârstei”.

În trecut, mulți oameni, practic cea mai mare majoritate, se ocupau personal de procesul de înmormântare a unei persoane: membru de familie, rudă sau apropiat, în ceea ce privește contactarea unui preot, a celor ce cunosc ce obiecte funerare trebuie obținute, persoane care să se ocupe de transportul funerar, persoane pentru realizarea locului de veci și multe alte aspecte, ceea ce însemnă o perioadă de câteva zile super aglomerată, care cu greu trecea dată fiind și încărcătură emoțională acumulată o dată cu trecerea în neființă a persoanei dragi. Acest lucru se aplica atât în zonele rurale cât și în cele urbane, până când în cele din urmă au luat naștere agențiile ce ofera servicii in sectorul funerar, numite și agenții de pompe funebre, care se puteau ocupa de anumite părți ale înmormântării sau de întregul proces, așa cum a rămas valabil și până în ziua de azi.

Singurele lucruri care s-au schimbat sunt calitatea, a serviciilor și a produselor funerare necesare alaturi de profesionalismul angajaților unui astfel de business, având acum la dispoziție persoane cu experiență și care dețin cunoștințele necesare pentru sarcinile pe care le îndeplinesc. Desigur, termenul de „servicii complete” diferă și el de la o agenție la alta, în funcție de gama pe care acestea o poate oferi. Astfel, avem agenții care se ocupa strict de înmormântare, agenții care se ocupă și de parastasele de după înmormântare și cele de câteva săptămâni, agenții care oferă în plus și servicii de repatriere, agenții care dispun și de magazine funerare proprii sau agenții care dispun chiar și de restarante și servicii de catering proprii prin care se oferă spații speciale și preparatele necesare pentru parastarse și pomeni.

În mare, cele mai importante servicii funerare ce pot fi oferite de o firmă de pompe funebre, cum aflam de pe site-ul servicii Funerare, sunt următoarele:

– Pregătirea decedatului, care constă în îmbălsămare, cosmetică funerară și îmbrăcarea acestuia în hainele alese

– Transportul și manevrare, care fac referire la preluarea decedatului de la spital, morga sau aeroport acolo unde este vorba despre repatrierea dintr-o țară străină pe cale aeriana

– Întocmirea actelor necesare, de la cele de constatare a decesului de către medicul legist și până la obținerea certificatului de deces de la primărie, alături de diverse alte documente de la spitale, morga, aeroport și cele specifice agenției funerare. O agenție profesională oferă acestea servicii cu un minim de implicare din partea apropiaților persoanelor decedate astfel încât aceștia să se poată ocupa de aspecte mai importante

– Realizarea succesiunii sau a citirii testamentului, acolo unde este cazul

– Realizarea planului de înmormântare, care este de altfel și cel mai complex și implică multă muncă fizică din partea a mai multe persoane

– Procesuri de incinerare sau înhumare, acestea fiind desigur la alegerea decedatului daca și-a exprimat această dorință în timpul vieții sau dacă membrii familiei doresc o anumită cale

– Realizarea de parastare, pomeni și alte slujbe necesare, după înmormântare și după o săptămână sau câteva săptămâni, în funcție de datinile zonei în care se află persoana decedată în cauză.

Alături de aceste servicii există fară îndoială și altele care sunt incluse sau pot fi incluse, daca un client vă dori asta. Realizate de persoane cu experiență, sunt duse la bun sfârșit rapid și cu un cost destul de mic cu toate că în astfel de momente, banii nu sunt atât de importanți.

Există desigur, legi, pe care o agenție de pompe funebre trebuie să le respecte. De asemenea, și cei ce se confruntă cu decesul unei persoane decedate trebuie să respecte diverse norme și legi astfel încât persoana decedată să poată avea parte fară probleme de toate procesele necesare înhumării sau incinerării.

Un loc important îl ocupa aranjamentele florale, prin coroanele de flori precum și prin buchere și alte decorațiuni realizate din flori. Acestea trebuie realizate cât mai bine și amplasate în mașină funerare, în sicriul persoanei decedate, în mormat și după înhumare, pe acesta. De la o regiune la alta și în funcție de tradiții, există și cei ce merg cu coroane și aranjamente florale înaintea și în urma cortegiului funerar.

Multe firme de pompe funebre au declarat de-a lungul anilor că, a se ocupa de a duce persoanele decedate pe ultimul drum este mai mult decât un simplu business, în urma căruia să obțină bani ci mai degrabă o sarcină prin care să onoreze persoanele decedate și să ofere apropiaților acesteia un minim de alinare și liniște sufleteasca prin simplul fapt că se ocupă cu atenție și dedicare de toate cele necesare. Este important ca fiecare persoan sa fie tratata cu respectul cuvenit si sa se faca de fiecare data eforturile necesare pentru ca aceasta sa primeasca inmormantarea de care esre nevoie.