Pe scurt despre certificatul ISO 9001
Indiferent dacă ești sau nu om de afaceri, ai auzit de certificarea ISO 9001. Este cea mai… populară dintre certificări, și multe dintre firmele sau companiile care vor să aibă parte de succes, în condițiile economiei de piață actuale, o au trecută pe lista de priorități. Cu toate acestea, poate ai vrea să afli mai multe informații despre ce presupune ISO 9001. Aici intervenim noi, cu câteva lămuriri, care sperăm să îți fie de folos și pe care le poți găsi în rândurile următoare.
Versiunea 2015 aduce modificări mult mai importante
Versiunea curenta pentru ISO 9001 a fost eliberata in septembrie 2015, iar de atunci și până în prezent mai bine de un million de certificate au fost acordate la nivel mondial. Această certificare reprezintă standardul prin care orice firmă sau companie reușește să le arate clienților și partenerilor de afaceri că vine în întâmpinarea dorințelor lor cu produse sau servicii de cea mai bună calitate. Tot cu ajutorul acestei certificări, una care vine cu modificări mult mai importante, companiile își pot îmbunătăți sistemul de management și chiar pot fi mult mai eficiente.
Patru revizuiri până în prezent
De la apariția sa și până în prezent, certificarea ISO 9001 a avut parte de patru revizuiri. Și, fără riscul de a exagera în vreun fel, există multe avantaje de care poți avea parte dacă firma sau compania ta are parte de această certificare.
Din fericire, este un tip de certificare care poate fi folosit indiferent de dimensiunea firmei sau companiei, locația sa sau domeniul de activitate. De aceea, acele cifre despre care ți-am amintit mai sus, faptul că peste un million de organizații din peste 150 de țări au certificatul ISO 9001 sunt o dovadă că nu am exagerat cu nimic.
Clienți mai mulțumiți, profituri mai mari
Există numeroase avantaje de care poți avea parte atunci când optezi pentru o certificare ISO 9001. Știi și tu cât de acerbă este lupta pentru supraviețuire a firmelor sau companiile în condițiile economiei de piață actuale. Nu degeaba se spune că doar cei puternici au șansele de a supraviețui în această jungle urbană, dacă ne permiți comparația. Pentru a fi cu un pas înaintea concurenței, certificarea ISO 9001 este exact ceea ce ai nevoie. Cu ajutorul ei vei învăța mai bine cum să gestionezi toate situațiile, că este nevoie doar de produse sau servicii de cea mai bună calitate, dar și o serie întreagă de măsuri care să te facă să fii mult mai vizibil. Clienți mulțumiți, la fel și furnizori sau parteneri de afaceri, eficiență ridicată, grad de încredere crescut în organizația ta, posibilitatea de a participa la anumite licitații ce îți pot aduce contracte importante, costuri mai mici de producție, eficiență ridicată, profituri mai mari. În câteva cuvinte, cam acestea sunt avantajele, pe care le poți afla mai pe larg, de la experții care se ocupă de obținerea unei certificări ISO 9001 pentru firme și companii.
Este sau nu obligatorie certificarea ISO?
De la bun început trebuie să stabilim că deși certificarea ISO 9001 poate fi o cerință a partenerului de afaceri, a furnizorului sau a clientului pentru a colabora cu firma sau compania ta, asta nu înseamnă că acest standard este obligatoriu. Evident, te ajută enorm, dar asta nu înseamnă că este o obligație din partea ta. Ce-i drept, când vei observa că deși ești un bun profesionist, chiar mult mai bun decât concurența, ai pierdut contracte importante din cauză că îți lipsea tocmai acest certificat, abia atunci vei înțelege de ce afirmăm că este unul care nu are voie să îți lipsească.
Se merită sau nu certificarea ISO 9001?
Atunci când am prezentat mai sus, pe scurt, avantajele pe care firma sau compania ta le poate avea în urma acestei certificări nu am exagerat cu nimic. Toate organizațiile care îl au sunt de acord că au avut parte de venituri mai mari, economii de costuri. Este și normal, deoarece imaginea organizației tale va fi mult îmbunătățită, vei crește credibilitatea ei. Atunci când clienții vor afla că firma ta este certificate de către un organism recunoscut de certificare, atunci înțeleg automat că s-a implementat un sistem care se axează pe îndeplinirea cerințelor lor. Altfel spus, au încredere că produsele sau serviciile tale vor fi de cea mai bună calitate, vor fi livrate la timp, iar toate acestea îți permit nu doar fidelizarea clienților actuali, ci și aducerea altor noi. Ce înseamnă asta? Da, exact, o cifră de afaceri care te va mulțumi din plin.
Este scumpă certificarea ISO 9001?
Multe dintre organizațiile care ar putea beneficia de avantajele oferite de o certificare ISO 9001 sunt ceva mai reticente în a face demersurile necesare obținerii ei din motive financiare. Consideră că sunt costuri prea mari și, mai pe românește spus, chiar nu se merită investiția. De fapt lucrurile nu stau chiar așa, și costurile sunt diferite, în funcție de fiecare companie. Și este și normal să fie așa deoarece fiecare firmă este diferită, nu doar prin locație, dimensiune și domeniul de afaceri. Experții în domeniu îți vor oferi mult mai multe amănunte în acest caz, dar nu este obligatoriu ca o certificare ISO să coste enorm. De altfel, vei ajunge destul de rapid la concluzia că au fost niște bani investiți inteligent, pentru că în acest fel ai reușit să îți dezvolți mult mai bine compania, ai făcut-o vizibilă, ceea ce a însemnat că ai reușit să obții și profituri mult mai mari.